Menu

Telefon

0722 350 422

Menu

Cine sparge oglinda?

O veche superstiție spune că dacă spargi o oglindă e semn rău. Asta poate și pentru că demult, oglinzile erau foarte scumpe și, distrugerea uneia, aducea după sine nu doar o pagubă materială dar putea simboliza și alte pierderi.

Rău prevestitoarea spargere m-a dus cu gândul la imaginea din oglindă: perfectă dar total inversată. Eram în fața oglinzii și m-a înțepat la inimă. Eu însă, stăteam liniștit: o înțepătură pe partea dreaptă nu poate fi alarmantă. Că așa mă arăta oglinda…

Mergând mai departe, mă gândesc la euroscepticii care văd pete în soare și umbre în oglinzi. Aceștia asaltează canalele de informare cu imaginea unei Europe terifiante, aflată în pragul amurgului, sub nemilosul asediu al imigranților care fac toate relele din lume.

Opinia publică – se știe! – înghite lesne asemenea găluști, a se vedea uriașa manipulare politică din țările vecine în această problemă, și este gata să se întoarcă la hidoasele reguli ale interstițiului totalitar. Desigur, acele fotografii cu imigranți surprinși în ipostaze deplorabile, sunt reale dar nu cred că pot fi investite cu atributul exemplarității.

La drept vorbind, România este oglinda Europei dar nu una în care bătrânul continent ar putea să se reflecte, ci mai degrabă inversiunea ei. Pentru că tot ceea ce la europeni este excepție, la noi este regulă: corupția, delăsarea, mizeria ori politicianismul grosier. În neiertătoarea oglindă a realității, pe cât de puține sunt acolo toate acestea, pe atât de cotropitoare sunt la noi.

Normal, și lucrurile bune se supun aceleiași reguli a  inversiunii: ordinea, curățenia, morala, politețea, bunăstarea, bucuria de a trăi. În oglindă, la noi toate acestea sunt excepții susceptibile de a fi analizate și reanalizate, pentru că nu se poate, cum un om din România să facă în viața asta ceva dezinteresat, să nu urmărească un profit gras și rapid! Am ajuns să ne temem mai mult de oamenii buni, decât de cei răi. Pentru că dacă înțelegem perfect mecanismele ticăloșiei și, prin repetiție, acestea au devenit un mod viață, suntem pur și simplu alarmați, atunci când vedem că acționează oamenii faptelor bune și dezinteresate. ”Așa ceva nu există!” sărim cu toții și repede căutăm niște bube în capul binefăcătorilor, pentru că pur și simplu nu mai putem suporta ideea de bunătate, de solidaritate directă și umană.

Lumea românească a trecut printr-un infern moral de aproape o jumătate de veac și poate că tot atât timp îi va trebui ca să-și revină din angoasa existențială care a desfigurat-o atât de urât.

Da, am început să ne temem de Europa, de traiul ei tihnit, de calmul oamenilor de acolo. Ceva nu este în regulă! „Noi, cu țărișoara noastră nu vom fi de acord ca…” Auzim de multe ori aceste melodii ale unui patefon ce-și are colecția de discuri disonante, în dulapul lui Hitler sau Stalin.

Extrem de  multe fraze supte direct din Mein Kampf-ul lui Hitler se aud tot mai strident. Dar oamenii nu numai că uită dar nici măcar nu știu ce se ascunde sub stratul mâlos și perfid al populismului toxic.

Se pare că lecțiile trecutului dacă nu sunt învățate la timp, riscă să devină corigențe vecine cu repetenția.

Dar poate că a sosit vremea ca oglinda aceasta  care ne izbește mereu cu o imagine nemiloasă să fie spartă, o dată și pentru totdeauna. Și ce e bun în Europa să fie bun și la noi și ce e detestabil acolo să fie așijderea și pe aici. Nu cred într-o democrație originală și cu atât mai puțin într-un stil balcanic de a guverna o țară. Și iată un paradox, legat de superstiția de la început: cel care va avea puterea să spargă această oglindă, va aduce noroc României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *